Emotion and Culture

Some aspects of emotion are universal to all cultures, while other aspects differ across cultures.

Similarities Among Cultures

Ekman and his colleagues have found that people in different cultures can identify the six basic emotions: happiness, sadness, anger, fear, surprise, and disgust. The physiological indicators of emotion are similar in people from different cultures.

Differences Among Cultures

Although many emotions and expressions of emotions are universal, some differences exist among cultures:

  • Categories of emotions: People in different cultures categorize emotions differently. Some languages have labels for emotions that are not labeled in other languages.

Example: Tahitians do not have a word for sadness. Germans have a word, schadenfreude, indicating joy at someone else’s misfortune, that has no equivalent in English.

  • Prioritization of emotions: Different cultures consider different emotions to be primary.

Example: Shame is considered a key emotion in some non-Western cultures, but it is less likely to be considered a primary emotion in many Western cultures.

  • Different emotions evoked: The same situation may evoke different emotions in different cultures.

Example: A pork chop served for dinner might evoke disgust in the majority of people in Saudi Arabia, while it’s likely to provoke happiness in many people in the United States.

  • Differences in nonverbal expressions: Nonverbal expressions of emotion differ across cultures, due partly to the fact that different cultures have different display rules. Display rules are norms that tell people whether, which, how, and when emotions should be displayed.

Example: In the United States, male friends usually do not embrace and kiss each other as a form of greeting. Such behavior would make most American men uncomfortable or even angry. In many European countries, however, acquaintances normally embrace and kiss each other on both cheeks, and avoiding this greeting would seem unfriendly.

  • Power of cultural norms: Cultural norms determine how and when to show emotions that are not actually felt. Acting out an emotion that is not felt is called emotion work.

Example: In some cultures, it is appropriate for people who attend a funeral to show extreme grief. In others, it is appropriate to appear stoic.

Recenzie “Invitatia la vals” – Mihail Drumes

“Invitatia la vals” este un roman exceptional si foarte bine structurat de Mihail Drumes, romanul se fundamenteaza pe o minunata descoperire si motivatie a varstei adolescentine prin obsesia perfectiunii, a dragostei abosulte care, de multe ori, prin perfectiunea stilistica duce la realizarea unei opere de rara sensibilitate.

Drumes realizeaza personaje de referinta, doi tineri eroi, Tudor Petrican si Mihaela Deleanu, care intra repede in constiinta cititorului.

Tema romanului este o trista si adevarata poveste de iubire care scoate la suprafata caractere, mentalitati si sentimente care se manifesta legate de realitatea interioara a eroilor. Cei doi sunt niste tineri care se iubesc, dar care nu pot sa-si arate iubirea si sa o valorifice. Au mari posibilitati sufletesti si intelectuale, al caror orgoliu si prejudecati ii zdrobesc.

Apare o apriga infruntare de orgoliu si de ambitii sfarsita tragic cu imposibilitatea de a pastra iubirea si de a-si sacrifica orgoliu. Tudor si Mihaela prefera sa se sacrifice pe ei insisi, doar pentru salvarea aparentelor.

Titlul “Invitatia la vals” face trimitere la momentul celor doua personaje si este inspirat de piesa muzicala clasica a lui Wagner.

Incipitul romanului este remarcar din perspectiva narativa subiectiva, la persoana 1, romanul fiind narat de insusi Tudor.

Personajele au parte de momente memorabile potrivite unui cuplu de indragostiti, dar treptat minunata lor iubire se transforma intr-un cosmar. Ambele personaje trec prin multe incercari, ambii gresesc, dar in final ajung sa se descarce fiecare si sa recunoasca tot ceea ce au gresit pe parcurs. Actiunea este destul de complicata si te lasa sa descoperi destinul acestor personaje.

Finalul este unul coplesitor, sensibil, cu o muzicalitate interioara si poate de aceea framantarile subconstientului, marturisite sau nu, trec in constiinta cititorului “Numai lipsa unui obiect ori a unei fiinte care ne-a apartinut odata ne pune in lumina adevaratul pret”, jocul dragostei presupunand reguli dure si complicate, realizand imposibilul.

“Invitatia la vals” de Mihail Drumes este o carte pentru toate timpurile si varstele, care cucereste prin trairi, sensuri si semnificatii de viata.

Cele patruzeci de legi ale iubirii – Elif Shafak

Pentru cititorul occidental, cărțile lui Elif Shafak pot pune numeroase probleme legate de înțelegerea unei civilizații care a fost de cele mai mult ori prezentată eronat și care, în ciuda legăturilor de secole cu Occidentul, a rămas puțin cunoscută, fiind întruchiparea dușmanului, a cotropitorului.

          Iubire, dragoste platonică, erotism – aceste sunt doar câteva elemente abordate în cartea lui Elif Shafak, „Cele patruzeci de legi ale iubirii”. Dacă pentru credincioșii secolului al XIII-lea, dragostea îmbrăca mai multe forme, de la cea de divinitate, la cea platonică, și, doar în cele din urmă, la cea carnală, în lumea modernă, ideea de romantism și de dragoste a căpătat o anumită conotație, pierzându-si aproape în totalitate partea mistică, și anume adorația divinului. Pentru a citi cartea lui Elif Shafak trebuie avută în vedere tocmai această modificare operată de epoca modernă.

Într-o perioadă în care religia era parte a vieții de zi cu zi, în care activitățile curente, dar și marile evenimente ale vieții, nașterea, căsătoria și moartea, erau marcate de ceremonii religioase, o perioadă în care religia oferea singura mângâiere, omul a dezvoltat o legătură specială cu divinitatea, singura care avea puterea de a-l pedepsi, așa cum o avea și pe cea de a-i oferi salvarea. Termenul de iubit/iubită denumește astfel pe acea persoană care dezvoltă o asemenea legătură cu divinitatea, încât își dedică întreaga viață apropierii de acesta. Despre o astfel de stare de misticism se vorbește în Evul Mediu, dar și mai târziu, iar aceste persoane devin frați sau surori întru divinitate, punându-și întreaga energie în slujba acesteia și încercând să înțeleagă/să se apropie cât mai mult de ideea de sacru. Căutarea căi și călătoria în sine presupun ani de studiu și contemplare a ideii de dumnezeire. Această stare este considerată o formă de iubire și, în anumite culturi, CEA mai pură formă a acesteia.

          Chiar și oprindu-ne la această distincție, existe multe alte elemente ce trebuie înțelese sau acceptate în timpul lecturii acestui roman și anume distincția între sufiști și ceilalți musulmani, asupra căreia scriitoarea insistă, dar și a rolului femeilor și bărbaților în societatea musulmană. Deși modernă, Turcia zilelor noastre continuă să fie tributară vechilor practici, ce răzbat deseori în scrierile turcoaicei într-un mod neașteptat.

          Romanul „Cele patruzeci de legi ale iubirii” se desfășoară pe două planuri narative. Unul urmărește povestea Ellei Rubinstein, o evreică căsătorită de douăzeci de ani cu un bărbat cu care are trei copii, dar pe care nu-l mai iubește. Ella este o femeie care a renunțat la totul pentru a avea un cămin confortabil și care este mândră de familia ei perfectă – o consolare pe care visului american o oferă femeilor. Dorința ei de evadare se intensifică după ce citește manuscrisul „Dulce blasfemie” scris de Aziz  Z. Zahara. Apare astfel un cuplu neașteptat, format din Ella, care se simte încorsetată de rolul de soție și mamă, și sufistul Aziz, o reincarnare a dervișului Shams din Tabriz. Este probabil partea cea mai puțin interesantă a romanul și care creează un contrast mult prea mare cu planul celălalt, cel al legăturii spirituale între dervișul Shams al-Din din Tabriz și  Rumi (Jalâl al-Din Rums), predicator și poet care a avut o influență covârșitoare asupra literaturii persane. Acest plan prezintă întâlnirea dintre cei doi, reluând una dintre variantele vehiculate de literatura vremii, scriitoarea optând pentru finalul dramatic, în defavoarea celui probabil real, dar având un impact scăzut.

          Dacă primul plan, al Americii zilelor noastre, pare să fi fost introdus pentru a mulțumi gustul unui public modern, adevăratul interes și adevăratul talent al scriitoarei se remarcă tocmai în pasajele ce relatează evenimentele din sec. al XIII-lea. Aici există dramatism, există poezie, personajele sunt vii, iubesc și suferă, își caută drumul, trec prin transformări, iar cititorul este martorul unei deveniri, a nașterii unui poet, ce va influența generații întregi. Totuși, dincolo de poeme și de imaginea istorică, personajul descris de Elif Shafak este al unui om care își întâlnește sufletul pereche, în sensul descris mai sus, al unei comuniuni de gândire și de dragoste în fața divinității.

          „Cele patruzeci de legi ale iubirii” vorbesc despre adevăr, despre iubire, despre un mod de viață, despre renunțare, despre sfinți și păcătoși, și oferă o perspectivă interesantă asupra unei lumi despre care cunoaștem atât de puțin. În plus, legile enunțate de Shams din Tabriz reprezintă repere, care dacă sunt urmate, oferă credinciosului un mod de viață și accesul la o divinitate, care nu își află  sălașul în temple, sinagogi sau biserici, ci în inima pură a „unui iubitor adevărat”.

         

„E oare vreo cale de-a pricepe ce-înseamnă iubirea fără să iubești mai întâi?

Iubirea nu poate fi lămurita. Poate fi doar trăita.

Iubirea nu poate fi lămurita, si totuși lămurește totul.”

Sursa: Ana Maria-Negrila

Lucian Blaga -Amintire (1924)

Unde eşti astăzi nu ştiu.
Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-aşa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre şi-nalte de tot.
Zvon legendar se ridică din brazi.
Ochi atotinţelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbeşte şi astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristeţe mă-ncing.

Elevul Dima dintr-a saptea – Mihail Drumesc

Cartea debutează cu începerea clasei a șaptea la liceul Mihai Bravu din Craiova a elevului Dima, un adolescent de 19 ani, care este vizibil emoționat, deoarece este primul lui an de școală, celelalte clase dându-le în particular la Londra, București și Paris. Căutând o gazdă, se instalează la Dona Bianca, care are o fata, Lotte și care o va surprinde din greșeală numai în cămășuță și în picioarele goale. Așa începe dragostea lui Grig pentru Lotte! Acum va începe să știe ce înseamnă dragostea, dar și dezamăgirea…să știe că dragostea este cel mai frumos, dar și cel mai puternic lucru din lume, dar că timpul o poate distruge…sau poate nu.
Astfel că în fiecare dintre cei doi îndrăgostiți se dă o luptă interioară, iar în cele din urmă ei decid să se sinucidă împreună. Dacă se va întâmpla acest lucru cu adevărat sau ce va urma după, rămâne de văzut.
Sfârșitul cărții nu are cum să nu te emoționeze, să nu trăiești odată cu personajele acțiunile și sentimentele lor și să observi prin povestea lor, că uneori dragostea nu învinge totul.